Înainte de a intra mai profund în degustări, haideţi să ne întoarcem puţin la şcoală, la ora de istorie, condimentată cu ceva lingvistică.
În primul rând, ce înseamnă cuvântul whisky? Care este originea lui?
Whisk(e)y este varianta anglicizată a cuvântului din limba galică (limbă vorbită de populaţiile celtice din Irlanda şi Scoţia) UISCE, care vine din expresia UISCE BEATHA, adică APA VIEŢII. Pronunţia este un pic mai complicată şi diferă între galica irlandeză şi cea scoţiană. De asemenea şi forma scrisă este puţin diferită, în timp ce irlandezii preferă uisce beatha, scoţienii scriu uisge beatha.
De aici, s-a păstrat până în zilele noastre diferenţa de scriere între cele două ţări producătoare de whisky, care s-a extins şi la celelalte.
Astfel, astăzi, se scrie whiskey băutura produsă în Irlanda şi Statele Unite, iar whisky, fără „e” în Scoţia, Canada şi Japonia. Există şi excepţii, dar ca o regulă generală de ţinut minte, dacă vedem scris whisky, atunci ne gândim imediat la Scoţia.
Ambele țări, Irlanda şi Scoţia, îşi dispută paternitatea. Din păcate, nu există nicio dovadă concludentă despre locul unde s-a născut în mod concret băutura. Se pare că ambele popoare au învăţat procesul distilării de la orientali.
Cea mai veche atestare istorică a unui alambic vine încă din secolul al IV de la scriitorul gnostic creştin Zosimos din Panopolis, care vorbeşte în lucrarea sa despre alchimie de o anumită femeie, Maria Evreica, specialistă în alchimie, care ar fi trăit undeva între primul şi al treilea secol după Hristos. Acestei alchimiste i se datorează invenţia unui fel de alambic din cupru, cu trei braţe, numit în greceşte tribikos. Printre alte invenţii ale Mariei Evreica, se numără şi fierberea în, aţi ghicit, bain-marie. Deşi multe din invenţiile ei sunt astăzi disputate, rămâne primul adevărat savant alchimist al lumii occidentale.
Prima atestare a alambicului în forma pe care o cunoaştem azi aparţine unui chimist persan de prin anul 800 d.Hr., pe nume Abu Musa Jabir ibn Hayyan, interesat printre altele, de medicină, alchimie, astronomie. Încercările lui Jabir porneau dintr-o necesitate ştiinţifică, atribuindu-se băuturii distilate proprietăţi medicinale. De fapt, începutul whisky-ului este strâns legat de medicină, farmacişti şi studii manăstireşti. Prima atestare documentară a băuturilor distilate vine din secolul al 12-lea şi este legată de uzul medicinal. Pe la 1500, băutura distilată era încă nedezlipită de uzul medicinal, aşa cum reiese din lucrarea Arta virtuoasă a distilării, scrisă de Hieronymus Brunschwig.
100 de ani mai târziu, lucrurile în sfârşit se schimbă, aşa cum descoperim din lucrarea Peregrinajul Fără Bani, scrisă în anul 1610, unde se vorbeşte despre folosirea recreaţională a „aqua vitae”.
În secolele următoare, băutura cunoaşte o răspândire fulgerătoare, impulsată de folosirea în scopuri recreaţionale.
În insulele britanice, o familie de medici Macveys / Beatons au încercat pentru prima oară să distileze
berea, traducând nişte vechi reţete arabe din texte medicale. Nu se ştie clar unde exact erau localizaţi aceşti Macveys, dar cert este că de la ei băutura s-a răspândit atât în Scoţia cât şi în Irlanda.
Prima atestare documentară în Scoţia este din anul 1494, în Exchequer Rolls of Scotland, unde se pomeneşte despre un călugăr numit John Cor, care distila la mănăstirea Lindores din Newburgh, Fife. În 2017, la aceeaşi mănăstire, producţia de whisky a reînceput după 522. Regele James IV al Scoţiei (1488–1513) era un împătimit al băuturii, dar lucrurile iau o turnură neaşteptată o dată cu decizia regelui Henry al VIII de a dizolva mănăstirile. Distilarea este nevoită să iasă de sub apanajul manăstiresc şi să se mute în ferme şi cămine, impulsionată de călugării proaspăt rămaşi pe drumuri şi dornici să își ofere cunoştinţele.
În 1707, se semnează actul de uniune între Anglia şi Scoţia, ceea ce are ca efect o creştere substanţială a taxei pe malţ. Din această cauză, începând cu 1725, distileriile scoţiene sunt nevoite să se închidă sau să funcţioneze în ilegalitate. Se începe contrabanda scoţiană cu whisky, sticle cu băutură fiind transportate clandestin, ascunse în altarele bisericilor sau chiar în sicrie. Producătorii locali şi micile gospodarii încep să distileze la adăpostul întunericului, pentru a ascunde fumul. De aici, numele de moonshine, strălucirea lunii, cu care se îmbogăţeşte apa vieţii. Se estimează că în acele vremuri mai mult de jumătate din producţia de whisky a Scoţiei era ilegală.
