Data aparitiei: 2017
Categorie principală: oriental vegetal carnal
Note de vârf: bergamot şi frunze de rubarbă
Note de mijloc: floare de portocal, note verzi şi ylang-ylang
Note de bază: vanilie de Bourbon, note lemnoase, lemn ambrat şi lemn de santal
Longevitate: persistent
Sillage: moderat
Creatori: Daphne Bugey, Amandine Clerc-Marie, Christophe Raynaud si Marie Salamagne
Sinopsis: Senzualitate & science fiction
Cum spunea Anais Nin: “nu vedem lucrurile aşa cum sunt, ci aşa cum suntem” – legat de parfumuri, oricât ne-am educa nasul, prima reacţie (cea viscerală) este doar un produs al memoriei noastre olfactive. Aura începe cu o notă de camfor şi mentă medicinală (ca o pastă de dinţi Norvea de pe timpuri) în amestec cu mirosul bomboanelor de tuse (acelea dulci, acoperite cu zahăr din cutiile de tablă verde) mâncate în timp ce pijamaua îţi miroase a soluţie de “frecţie”, tâmplele a alifie chinezească, şi în mână ai o cană mare cu şodou cu vanilie făcut de bunica.
Începe deci mentolat, camforat, tropical – o junglă ticsită cu frunze mari, uşor amărui, pline de sevă şi miros verde atât de puternic şi ascuţit încât par că sunt injectate cu o substanţă iredescentă, iradiantă, ca parte a unui experiment (făcând exerciţii de detaşare olfactivă, gândul mă duce şi la Eden de la Cacharel). După pumnul verde, Aura face du-te-vino între el şi note de rubarbă dulceagă (nu ştiam să o recunosc, dar e acolo un fruct mare, roşiatic, zemos şi dulce ca unul scurs dintr-un compot (făcut fără zgarceli la zahăr). Şi nota verde-biohazard şi fructul se joacă v-aţi ascunselea într-o vanilie groasă şi cleioasă din care îşi scot capul, pe rând.
Edit – verdele seamănă un pic şi cu Decadence / Marc Jacobs – doar că extraterestrul de acolo e un extrovert gen Luc Besson, luat din sala de aşteptare din The Fifth Element; iar cel din Aura s-a cam sălbăticit în junglă.
