Data aparitiei: 2017
Categorie principală: floral lemnos moscat
Note de vârf: piper roz
Note de mijloc: gardenie, muşcată, vată de zahăr şi trandafir
Note de bază: paciuli, ambra şi violetă
Longevitate: moderata
Sillage: moderat
Creatori: Calice Becker şi Sonia Constant
Sinopsis: Un parfum pentru fete (relativ) cuminți
Un parfum pastelat, piperat, cochet şi roz, cu un un buchet mare de bujori sifonaţi după ploaie, violete confiate şi şerbet de trandafiri, pe o bază moscata şi pufoasă. Pare atât de simplu, de necomplicat- feminin, îţi vine să strecori la fiecare frază măcar un diminutiv, să porţi fuste plisate şi să îţi dai părul după urechi cu gesturi studiate de fetiţă care se priveşte prea des în oglindă.
Cheia sta în dry-down, după ce aşteaptă cuminte să se liniştească tot efluviul de drăgălăşenie, moscul tipic al domnului Rodriguez îşi scoate “colţişorii”(am pus deja disclaimer că are ca efect advers diminutivele) şi îţi aminteşte că eşti tu, jucându-te de-a fetiţă cu fundiţă.
Doar că fundiţa asta este, în cazul de faţă, folosită la nişte jocuri bondage. Joculeţe, pardon.
La ce mă duce cu gândul? Lana del Rey – Ultraviolence