Dolce Vita, de la Christian Dior este un parfum oriental lemnos, ce evoca pofta de viaţă şi lipsa de griji a plimbărilor cu maşina decapotabilă pe riviera italiană. Acest parfum de o feminitate desăvârşită, cu note fructate şi florale vesele şi accente condimentate şi senzuale de cedru, întrupează spiritul Dior în toată splendoarea sa. Cu un început efervescent, ca o şampanie cu caise care te ameţeşte cu promisiuni dulci, te duce mai departe cu unduiri de vanilie
Parfumul respiră prospeţime, e viu şi suculent, e britanic, e elegant (nu apretat-împaiat ci în modul acela “efortless” şi natural). Fabulos pentru primăvara, uşor de purtat de oricine, indiferent de sex, important e să ne găsim de “partea bună a forţei”.
Găsesc că grădinile Hermesiene (folosesc pluralul pentru că toate îmi dau fix aceeaşi stare contemplativ-diafana) sunt interpretarea olfactivă a curentului pointilist din pictura, tradus în parfumerie.
Intens magnetică. Aromatics in White dezvăluie senzualitatea modernă: rezultatul tuturor promisiunilor.
Complicat, ezoteric, întunecat şi masculin, Black Cashmire este mirosul păstrat în redingota unui alchimist care se furişează în noapte pe străzile Pragăi.
Dahlia Noir e un chypre pudrat-prafos puţin mai dificil de “îmblânzit”- eu speram la ceva mai “noir”, dar el este doar inabordabil de rece.
Are ceva de old-school-Hollywood
Opusul unui “coup de foudre” se transformă, încet-încet, în altceva
Miroase a firele de praf ridicate în soare, a nisip cald, a piaţa de condimente cu coşuri de fructe vărsate peste grămezile de cardamom şi piper.
Începe mentolat, camforat, tropical – o junglă ticsită cu frunze mari, uşor amărui, pline de sevă şi miros verde atât de puternic şi ascuţit încât par că sunt injectate cu o substanţă iredescentă, iradiantă
Uşor impertinent – chiar ar merge numele Insolence-ului de la Guerlain şi în cazul ăsta – miroase a piper, a gumă de mestecat dulce (juicy fruit – ceva pe acolo) şi a vată de zahăr.
