Caderea in pacat si expulzarea, pictura de Kenyon Cox

Lilith & Eva – Babylon Beauty este un site creat pentru a fi un loc de întâlnire pentru iubitoarele de parfumuri. Ideea aparţine unor prietene din copilărie, să le numim Lilith şi Eva, asemănătoare în gusturi şi, în acelaşi timp, extrem de diferite.

De aceea, numele a fost ales pornind de la personajele feminine Lilith şi Eva, pentru a exprima diferenţele enorme în gusturi de la femeie la femeie şi chiar din aceeaşi femeie. Pe Eva, o cunoaștem din povestea biblică a Genezei.

Lilith, conform mitologiei iudaice, este prima femeie creată de Dumnezeu în acelaşi timp cu Adam, rebelă, nonconformistă, care nu acceptă poziţia dominantă a lui Adam și dorește egalitate. La refuzul acestuia, fuge din Grădina Edenului și alege o viață de plăceri senzuale. Figura lui Lilith – variante de demon feminin existau și la sumerieni și babilonieni – s-a îmbogăţit de-a lungul secolelor cu nenumărate epitete, simbolizând mai ales puterea de seducţie, incitantă a femeii.

Caderea in pacat si expulzarea, pictura de Kenyon Cox
Căderea în pacat și expulzarea, pictură de Kenyon Cox

Lilith & Eva reprezintă, în viziunea noastră, eternul feminin în toată complexitatea gusturilor sale, sublimate olfactiv în esenţa unui parfum. Sau a mai multor.


Lilith

“Nu vedem lucrurile aşa cum sunt, ci aşa cum SUNTEM”

 

Anais Nin

 

Lilith
Lilith

Am avut o copilărie de băieţoi, cu doi fraţi mai mari, înconjurată de tancuri, soldaţi şi lupte de-a războiul, arătând şi purtându-mă atare. Copilărind într-o Românie comunistă, gri şi fără acces la nici un fel de răsfăţuri feminine, îmi amintesc entuziasmul bunicii la primirea unor pachete “secrete” de la o rudă care lucra la un magazin de cosmetice din străinătate. “Prada” mea din acele cutii pline cu minuni (păpuşile Barbie nu se pun, sfârşind rapid tunse şi in postura de victime colaterale ale războaielor pe care le duceam) – erau nişte misterioase eşantioane minuscule, folosite cu zgârcenie de mamaie, care mi le pasa, goale, pentru a mă juca cu ele.

Îmi amintesc că aveam un joc:  încercam să îmi imaginez, cu detalii, povestea fiecărui parfum care deschidea vremelnic o poartă către lumi interzise. Oare cum arată o femeie care miroase aşa, mă întrebam eu cu nările băgate într-un eşantion de Jicky, oare ce viaţa are, ce pantofi, unde se duce, oare este îndrăgostită, oare este blondă sau bruneta?

Mai târziu, în adolescenţa petrecută într-un oraş de provincie prăfuit, în care singura parfumerie era păzită de nişte doamne acre care pufneau exasperat către fetiţa care cerea cu obrajii rosii de rusine să testeze Dolce Vita  inca o data – fiind destul de clar că nu o să îmi permit parfumul – care la vremea aceea, la jumătatea anilor ’90, costa (mult) mai mult decât un salariu minim. O relevaţie a fost să găsesc cărţile lui John Oakes – “Cartea parfumurilor” şi “Horoscopul Parfumurilor” fiind primele recenzii adevărate pe care le-am citit. Adoram că îmi povestea exact ca în scenariul pe care mi-l imaginam şi eu, în copilărie, în jocul meu cu sticluţele uscate de atâta adulmecat – vorbea despre femeia care îl poartă, unde îl poartă, explicând cu muzică, amintiri, culori, texturi şi reuşind să “corporalizeze” în mintea mea ideea unui parfum despre care nu ştiam nimic. Dar mult înainte de a le testa, am ştiut că Vent Vert de la Balmain o să fie prea aspru şi ierbos pentru mine, Cabotine-ul casei  Grès s-ar fi potrivit unei adolescente mult mai feminine decât eram eu,  şi ca o să iubesc Feminite du Bois de la Shiseido (nu doar pentru că sunt Vărsător) – si inca ma enervează citatul de la zodia mea  “niciodată un Vărsător  nu va arăta ca scos din cutie“.

În prezent nu mai pot spune că am un parfum preferat, sau un “parfum semnătura”, recunosc  doar că sufar des de pusee de a vâna, strânge şi a colecţiona fie parfumuri discontinuate (care nu se mai găsesc în parfumerii în prezent) fie formulări cât mai vechi ale unor parfumuri clasice. Nu le folosesc prea des însă, sunt “trofee” de care nu îmi dau voie să mă bucur aşa cum se cuvine.

Încerc, cât pot, să îmi educ nasul, să recunosc note, să testez cât mai mult, cât mai variat, de la citrice la gurmande şi înapoi, încercând să fiu cât mai obiectivă, fără a ţine seama de preferinţele mele (grupa oriental – condimentată rămânând însă cea mai apropiată de sufletul meu). Dincolo de bucuria pur senzorială adusă de parfumuri, ador să citesc poveştile ţesute în jurul lor – de la istoria parfumeriei  la studii privind obiceiurile de consum,  de la strategiile de marketing ale  caselor de nişa la poveştile recenzorilor mei preferaţi, şi – mai ales- ador să observ  (in realitate, pe forumuri şi in grupurile din social media) modul extrem de personal în care oamenii îşi clădesc povestile de iubire cu parfumurile.

 


Eva

“I want to lead the Victorian life, surrounded by exquisite clutter.”

 

Freddie Mercury

Eva
Eva

More IS more, ar spune Freddie Mercury și nu pot decât să îi dau dreptate. Gravitez invariabil către parfumurile orientale, opulente, extravagante şi complexe, care reuşesc să îmi deschidă uşa către un întreg univers de senzaţii, parfumuri capabile să recreeze într-o secundă atmosfera unui roman, să te arunce în alt timp şi alt spaţiu, să te îmbrace cu alte haine sau să te dezbrace de ele şi să îţi ridice părul în împletituri întortocheate din alt secol.

Dar ce importanţă are, de fapt, parfumul, această atât de efemeră formă de artă? Aparținând semnului dual al Gemenilor, mă găsesc mereu pendulând între două idei complet opuse.

Pe de o parte, văd parfumul ca pe o carte în care te cufunzi cu toată fiinţa ta, ca pe un film în care ai libertatea de a alege cine eşti. Poţi fi oricine, poţi pătrunde în orice lume, te poţi elibera de identitatea ta şi asuma zeci de chipuri diferite. E un joc al identităţii și plăcerea vine chiar din această metamorfozare a ta în orice personaj vrei. Parfumul îţi oferă instrumentele de a crea lumea pe care ţi-o imaginezi, personajul care ai vrea să fii la momentul respectiv. Eşti ca un actor care iese pe scena teatrului şi, în aplauzele publicului, renunţă la propia identitate, asumând-o pe cea a personajului, preț de o oră.

De-a lungul anilor, am jucat şi eu acest joc histrionic al parfumurilor, într-o frenezie a simţurilor care mă făcea mereu să experimentez, să schimb, să nu fiu niciodată mulţumită. Pentru că parfumurile din această categorie sunt măşti. Sunt straturi pe care le aşezi peste pielea ta şi, oricât de bun actor ai fi, niciodată nu se vor amesteca într-un organism viu, tot unitar cu ea. Acestea sunt parfumurile  drăguţe, frumoase, bogate, dar care mereu vor rămâne exterioare ţie. Pe care le vei folosi pentru a-ţi ascunde adevăratul eu, sau pentru a te juca cu faţetele personalităţii tale, însă fără a le sublima într-un nucleu. De ce? Pentru că e un joc inocent, pentru că e distractiv, pentru că mereu mi-am dorit să fiu actriţă, poate.  Pentru că joaca este un impuls primar al omului.

Apoi, dintr-o dată, m-am oprit. Aveam zeci de parfumuri, avatar-uri olfactive, sticluţe strălucitoare îngrămădite peste tot într-o decadentă învălmăşeală victoriană de sfârșit de secol, o femeie cu mulţi amanţi, dar niciun  iubit. Partea lui Lilith din Eva. Vroiam mai mult. Vroiam să ajung la esenţa parfumului. Să găsesc parfumul care, în contact cu moleculele unice ale pielii mele, să mă exprime pe mine, să se interiorizeze în fuziune cu esența mea, cel care îmi sublimează identitatea cea adevărată în aromele lui şi îmi aruncă în nas realitatea tuturor trăirilor mele, a tot ceea ce, luat împreună, formează eul meu. Unde să îl caut? Unde să îl găsesc? Am căutat ani de zile parfumul în faţa căruia să nu mă mai pot ascunde, cel care să îmi reveleze esenţa cu aceeaşi transparență cristalină şi tragică cu care o face vocea lui Freddie Mercury.

Aflăm din Cartea Genezei că Dumnezeu a suflat sufletul vieţii în nările lui Adam, pe care tocmai îl formase din pământ roșu, neînsuflețit. Conexiunea dintre simţul olfactiv şi suflet, adică identitate, eu, ego, rămâne şi azi la fel de puternică. În tradiţia iudaică, simţul mirosului este văzut ca o senzaţie a sufletului.  Lumea materială şi cea spirituală sunt conectate prin simţul olfactiv. Şi astfel, pe calea mirosului, ajungem la esenţa sufletului nostru. De aceea, poate, arzând să ajung la cunoașterea de mine însămi, nu mă mai bucura  niciunul din parfumurile histrionice. Nu mai îmi spuneau nimic, ca un machiaj de scenă pe care ţi-l tragi grosolan peste faţă.

Apoi, dintr-o dată, l-am găsit. Din prima secundă, am ştiut că este el. Da, el. El este parfumul meu şi eu sunt a lui. Zile în şir l-am mirosit în continuu, într-un extaz narcisistic, posedată de un puternic instinct de a-l ascunde. În sertar, în mână, sub pernă, sub mânecă. Să nu îl arăt şi să nu îl expun nimănui, să fie numai al meu şi eu a lui. My precious!

Prima oară când l-am purtat în public, m-am simţit dezbrăcată, expusă, vulnerabilă. Atunci am înţeles pericolul  parfumului-identitate care deschide larg uşa către sufletul tău şi utilitatea parfumurilor histrionice.

Astăzi, am făcut pace cu mulţimea de sticluţe aromate şi jocul histrionic continuă.

Parfumul suprem rămâne numai pentru întâlnirile cu acei puţini aleşi cărora merită să le revelez, printre umbre și lumini, adevărata mea identitate, departe de măştile sociale, pe care toţi, vrem nu vrem, le folosim.