Homepage » Parfumuri » Unum » UNUM Collection – Filippo Sorcinelli
sorcinelli unum

UNUM Collection – Filippo Sorcinelli

Un adevărat om renascentist, Filippo Sorcinelli este greu de aşezat într-o categorie: artist multilateral şi multifaţetat, cu lumini orbitoare şi umbre de care îţi fereşti privirea, muzician talentat, designer ce a pornit legenda LAVS (furnizor oficial de veşminte pontificale pentru Vatican) filantrop, fotograf, pictor, creator de parfumuri, un adevărat apostol al frumosului, în multiplele sale întrupări, adeseori contrastante. Între toate există un fir comun (şi un fir propriu-zis, doar priviţi-i tatuajele) care conectează diversele manifestări ale focului sau creator la sursa primară.

Este uşor de înţeles atracţia unui pianist pentru parfumerie (mereu m-am întrebat de ce nu sunt mai mulţi muzicieni în acest domeniu) pentru că în ambele tabere ale creaţiei – atât în olfacţie cât şi în sunet- se lucrează cu efemerul, sunt manifestări imateriale şi evanescente, ambele modelând invizibilul şi găsind căi diferite dar extrem de puternice de conectare la “sursa”. Tot o opinie personala – cred ca la fel ca in cazul seriei Sauf, muzica este una din cheile principale cu care poate fi descifrata arta sa.

Filippo_Sorcinelli
Sursa foto: https://www.filipposorcinelli.com/

La fel cum artistul Filippo Sorcinelli nu poate fi caracterizat doar printr-o faţetă a ocupatiilor sale fără a-i face un deserviciu, la fel îmi pare şi a sa “magnus opus” parfumistică, greu de descompus şi analizat desprinzându-le de totul unitar.
Am testat cele 6 parfumuri de mai jos din gama Unum în acelaşi timp, şi mi-am lăsat mintea să facă asocieri libere, nefiltrate, încercând să culeg cât mai multe imagini, senzaţii şi gânduri (o încercare de stream of consciousness olfactiv – descriptiv, dacă vreţi). Că tot vorbeam de un Opus alchemicum prin care materia trece prin diverse transmutaţii pentru a atinge piatra filozofală, la fel – simt în aceste parfumuri etape, ajungând la esenţă (evident – un rezultat profund subiectiv). Cum arta spune deseori mai multe despre privitor decât despre creator, alegerea finalului mi-a aratat, bonus, câteva oglinzi nesperate. Cu siguranţă, la cel putin doua parfumuri  mă voi întoarce pentru o recenzie propriu-zisă, momentan însă, de-a valma, aceasta este povestea pe care mi-o spun.

UNUM
Sursa foto: fragrantica.com

 

(pregătirea ritualului) O imagine a unei lumi distopice post apocaliptice mi se ridică spre nări, cu ambele mâini parfumate pe încheieturi, coate şi umeri, ca două seturi diferite de sfinte treimi – tatăl, fiul, şi sfântul duh. Mă întreb dacă mâna stângă şi modul în care am aşezat aromele, condusă doar de hazard, ar putea avea şi conotaţii biblice şi zâmbesc la gând. O ce subversiva – delicioasă lucrătură a omului renascentist, a purtătorului de foc, să ascunzi în faldurile veşmintelor papale tocmai cheia luciferică de trezire din amorţire, de iubire de om şi căutare de adevăr. Ar fi prea simplu aşa, niciodată adevărul nu se lasa descoperit din primul strat, şi să nu-l reducem la absurd, ca o ceapă cu un singur înveliş, imi spun. Încerc să închid gândurile şi să las imaginile să vină spre mine nefiltrate – o ceaţă dulce, albă şi rece se ridică din contopirea celor şase arome. O tăcere mormântală în care, accelerând gravitaţia, un nor de cenuşă se lasă greu ca o cortină. Un oraş cristalizat în timp şi spaţiu, un Pripyat îngheţat în şocul sau post nuclear, pluteşte într-o insulă de tăcere, într-un univers granulat, pictat în tuse reci. Încerc să le adulmec pe rând, să le îmblânzesc, să le caut “ordinea cuvintelor” un crescendo al culorilor, nuanţelor şi temperaturilor. După ezitări, încep să le desfac din ghem, fir cu fir:

Io Non Ho Mani Che Mi Accarezzino il Volto (nu am mâini care să îmi aline faţa) ma duce in starea “nigredo”. Miroase a tristeţe, a hârtie ce arde, strângându-se în sine că într-o ultimă îmbrăţişare, miroase a negru, a piatra proaspăt răsturnată, cu întunericul de sub ea scos brusc şi dureros la lumină, un rece nevăzut de soare ce strânge din pământ seva amăruie, pământoasa şi ierboasa. Fire de tutun căzute într-un buzunar cu stofa parfumată de scorţişoară dintr-o guma de mesecat, ruptă pe jumătate. Respiraţie mentolată cât să acoperi mirosul de tutun şi bitter suedez, soare de primavara, asfalt încălzit de soare peste care au căzut frunzele unor copaci ‘toaletati” cu ură, ca un copil tuns chilug, respirând greu, cu gâtul usturând de efortul sacadat de a-şi ţine lacrimile. Alung imaginea fotografiilor cu preoţii jucându-se în zăpadă, prinşi în horă (din reclama parfumului) ca orice cheie de descifrare dată de artist, simt că s-a jucat acolo, în altă parte e răspunsul. Poate în poezia ce i-a dat numele. “Io non ho mani / che mi accarezzino il volto/(duro è l’ufficio di queste parole che non conoscono amori) /non so le dolcezze / dei voştri  abbandoni /ho dovuto essere custode della vostra solitudine: sono salvatore di ore perdute

mario_giacomelli
Sursa foto: www.mariogiacomelli.it/

SYMPHONIE PASSION (albedo, purificare, sublimare) Miroase dulceag – artificial a cap de păpuşă de plastic, senzaţie de alb plasticos, “fake plastic trees” ar spune Radiohead, acolo ne duce, într-o pădure septică, dezinfectată cu cel mai curat vetiver, cel mai “identic natural” pin, cel mai zemos lămâi şters bine cu detergent, dezinfectant, purtând mănuşi de plastic galbene. Un Lothlorien constuit de elfi care lucrează la salubritate. Nu, ar fi fost mai uşor. Elfi de laborator. E o necurăţenie implicită în toată tărăşenia, ceva ce îmi dă o senzaţie de disconfort, ca un televizor dat la maxim, pe “white noise”. Un white noise olfactiv, da aici este.

sona_mirzaei
Sursa foto: https://www.sonamirzaei.com/

ENNUI NOIR (cauda pavonis – starea multicoloră) Păduri în întuneric, note de dulceag, animalic, transpirat, blana udă de animal după ploaie, simţi şira spinării arcuindu-se diferit de cum o ştii tu, creatura bipedă, îţi zvâcnesc labele din spate împingând pământul, îţi simţi curbura coloanei desenându-se în semicerc în galopul nebun dat de adrenalină urmăririi. Foame şi gust dulceag de sânge aburit, de pradă zvâcnind, încă caldă, încă vie sub dinţii tăi. Tihna, abur, miros de culcuş, de lupi muşcându-se de ceafă, împreunaţi. Într-un univers paralel, la un televizor cu antenă veche, ruginită, se aude vocea răguşită a lui Courtney Love. Hungry like the wolf, she is.

padure

OPUS 1144 (citrinitas, ingalbenirea) O sală de spectacole, cu o cortină de catifea, nespălata de secole, atârnând greu pe scena de lemn tocită de paşii personajelor. O lume închisă într-o lume, cuprinsă într-un glob de cristal scuturat, prins în melasă, ferecată în chihlimbar. Oglinda în oglindă, zoom la nesfârşit, poveştile jucate, mircrounivers în microunivers, strat după strat. Generaţii de doamne, rotindu-şi cu degete lungi, încărcate de inele preţioase, perlele ce păstrează în ele răceală de afară, forfota blănurilor lăsate la garderobă, obrajii îmbujoraţi, pudraţi degrabă intru cuvioasă paloare înainte de a intra în sală, forfota stingându-se încet odată cu luminile. De sub scenă, în crescendo disonant, instrumentele îşi dreg vocea, gata să înceapă reprezentaţia. Mirosul miilor de Shalimar-uri impregnându-se strat după strat, în catifeaua scaunelor, dând un efect de layering vâscos, făcând aerul prăfos şi mai greu, şi mai dens, vechi peste vechi, peste alt strat vechi, etc.

ROSA NIGRA (rubedo) un trandafir roz arzând în slow-motion, desfăcându-şi petalele de foc, învârtindu-se şi transformându-şi culorile. Alchimia unor ingrediente artificale, care împreună, în proporţiile corecte, dau spectrul unui trandafir ideal, roz, imposibil. Atât de clasic, uşor, feminin, o pojghiţă atât de subţire, deasupra unei trape.

Laura Makabresku
Sursa foto: Laura.Makabresku.com

LAVS (piatra filozofală) Am reascultat aseară recenzia în care Dana vorbeşte despre el. Da, miroase a “poala papei” şi ne vorbeşte despre rit, aşezare, ritual, meditaţie. Parfumul m-a scos insa brusc din starea de reverie şi m-a făcut să devin extrem de prozaica –  anume sa îmi verific soldul cardului, pentru că am nevoie de el în viaţa mea. ASAP. Nu stiu sa il descriu momentan in multe cuvinte, asa ca zic si eu ce zice Blaketo see a world in a grain of sand“:

Like:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *