Nu cunoşteam multe despre viaţa lui Alexander Mcqueen, dar de îndată ce a apărut documentarul am vrut neapărat să îl văd. Îmi amintesc mirarea mea când a devenit directorul creativ de la Givenchy: un britanic în Paris? Quelle horreur! Ce or spune francezii? Aveam câteva idei despre rochii somptuoase, prezentări de modă teatrale, extravagante, dar nimic din ce văzusem în treacăt până acum nu m-a pregătit pentru explozia de viaţă, culoare şi artă la care am fost spectatoare.
Mcqueen este un film documentar apărut anul acesta şi care face deja furori. Este regizat de Ian Bonhôte şi scris de Peter Ettedgui. Nu urmează tipicul unui documentar despre o vedetă cu care deja ne-am obişnuit. Este ireverent, tăios, emoţional, pasional, ca o operaţie chirurgicală fără anestezie. Este alcătuit din bucăţi de video din arhivele personale, filmate de Alexander sau prietenii lui, fragmente de apariţii tv, interviuri cu familia şi prietenii, frânturi din spectacolele sale de modă.
Regizorul Bonhôte declară revistei Harper’s Bazaar că “dacă subiectul este atât de minunat şi ai la îndemâna suport vizual şi poveşti de spus, atunci cred că un documentar este mai bun decât un film biopic, pentru că nimic nu este mai bine decât să spună persoanele reale propia lor poveste. Pe public nu îl interesează dacă imaginea este de o calitate superioară, îl interesează emoţia pe care acele filmări le transmit, dacă arată ceva ce nu ştia.”
Emoţia este cuvântul cheie al acestui documentar şi producătorii au urmărit acest lucru în realizarea filmului. La un moment dat, Mcqueen este filmat spunând el însuşi acest lucru: “vreau ca publicul să fie îngrozit sau uimit de spectacolele mele. Să simtă o emoţie, nu contează dacă negativă sau pozitivă. Dacă pleacă de la show ca şi cum tocmai ar fi luat prânzul de duminică, atunci nu mi-am făcut bine treaba.”
Numit visionar, geniu, Mcqueen a şocat colecţie după colecţie cu subiectele alese, care erau mereu izvorâte din experienţe şi trăiri personale. Ca de exemplu, controversata colecţia Highland Rape, care a provocat la vremea respectivă o fortună de proteste în Marea Britanie. Aflăm din documentar despre propia suferinţă a creatorului, care fusese molestat în copilărie şi despre atacurile de violenţa domestică pe care le suferise sora lui. Presa s-a grăbit să înţeleagă exact pe dos mesajul lui şi să îl atace, considerând colecţia un exemplu de misoginie. Ettedgui explică într-un interviu că Mcqueen era pur şi simplu cu mult înaintea timpului său. Ecouri din colecţia aceea se pot găsi astăzi în mişcarea Metoo. Iar colecţia Voss, prezentată într-un azil mental reconstruit, vorbeşte despre boala mentală şi suferinţa pe care aceasta o cauzează.
Tom Ford, într-o secvenţă de interviu inclusă în film, spune că show-urile lui Mcqueen sunt printre puţinele pe care nu vrea să le piardă.
Tânărul fără educaţie, fiu de taximetrist din East London, care trăia din ajutorul de şomaj, a revoluţionat lumea modei prin abordarea sa personală, în care combină muzica, arta, teatrul, moda, efectele vizuale într-un crescendo apoteotic de o emoţie vibrantă care atinge fiecare spectator. Designerul britanic a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și mai respectați din lume în mai puțin de 10 ani de la lansarea să oficială în elită modei. În 1996, el a ajuns designer principal (chief designer) la casa de modă Givenchy, celebră pentru ținutele sale de înalta clasă. McQueen a rămas aici până în anul 2001, dar, în același timp, și-a dezvoltat propria marcă, Alexander McQueen, din care 51% a fost cumpărată în anul 2000 de către nu mai puțin celebrul grup Gucci. În cadrul acestui grup, McQueen a ocupat poziția de director de creație. Printre numeroasele distincții primite de către designer de-a lungul timpului se numără și titlurile: Designerul anului în Marea Britanie – 1996, 1997, 2001, 2003; Designerul internațional al anului, desemnat de către consiliul designerilor americani (CFDA) – 2003; Titlul de Comandor al Imperiului Britanic, acordat de către Majestatea Sa, Regina Marii Britanii – 2003; Designerul anului în materie de îmbrăcăminte pentru bărbați, acordat de GQ – 2007.
Huliganul cu inimă de aur, copilul teribil al modei britanice s-a sinucis în seara dinaintea înmormântării mamei sale. Într-un interviu, sora să spune: îmi imaginez că a simţit că, fără mama, nu va mai fi niciodată fericit. Iubitor al animalelor, a lăsat 50,000 de lire pentru îngrijirea câinilor lui şi câte 100.000 de lire fiecare la 4 organizaţii de protecţie a animalelor din Marea Britanie.
După moartea sa, Muzeul de Artă Metropolitan din New York a găzduit în 2011 o expoziție-tribut cu cele mai cunoscute creații ale lui McQueen, numită Savage Beauty. Pe lângă faptul că a fost deschisă doar pentru trei luni, expoziția a fost una dintre cele mai populare din istoria muzeului
Mcqueen nu este un creator de modă. Este un artist care reuşeşte să extragă esenţa frumosului din cele mai înfiorătoare lucruri, distilând-o până la un apogeu al tragicului într-o operă de artă şi viziunea sa unică îl aşează în rândul marilor creatori de artă ai omenirii.
Documentarul a reuşit un scor de 84 pe situl Metacritic, ceea ce indică “aprobare universală”, şi un scor de 100% pe Rotten Tomatoes.
